Salvati Rosia Montana

Rosia Montana (Alburnus Maior)
ultima baricada a rezistentei romanesti!

Salvarea Roșiei Montane ne învață despre responsabilitate și acțiune pentru cauza în care credem, ne arată că asumarea unei idei juste merită hotarâre și îndârjire, ne convinge ca voința politică nu poate fi mai importantă decât voința civică și mai ales că spiritul critic trebuie să fie fundamentul unei societăți mai bune.

Motivația ta pentru Roșia Montană poate că se regăsește mai sus sau poate că ai alte o mie de motive mai bune. Așa că hai cu noi pe baricade, să spunem tuturor, că fiecăruia dintre noi, în felul lui, îi pasă de Roșia Montană. Și că suntem foarte mulți și peste tot ...


NU VREM CIANURI ÎN APUSENI!

Cat de mare si puternica este aceasta corporație străină (RMGC), de 10 ani nu a reușit să învingă o mână de moți hotărâți să nu-și vândă pământurile unor miliardari care-și doresc doar imensa bogație din munții Apuseni. Nicidecum nu-i interesează binele oamenilor de acolo! Pe mulți i-au păcălit cu beneficii materiale și promisiuni atractive, de genul locurilor de muncă bine plătite. Dar nu toți își vând sufletul și alături de aceștia rămași pe baricade, trebuie să fim noi ceilalți romani de pretutindeni, tineri sau bătrâni, care încă mai credem în altceva decât BANUL și PUTEREA.

În tot ceea ce facem vrem doar sa ne transmitem pașnic sprijinul pentru Roșia Montană, pentru oamenii de acolo, și să le spunem tuturor care încă nu știu, ce dezastru amenință Apusenii și întreaga Românie. Ultima mare bogăție a țării este pe cale să fie jefuită de o corporație străină, jaf la care se fac părtași toți conducătorii țării din ultimii 12 ani. Să nu-i lăsăm să facă asta. Să ne spunem punctul de vedere! Răspicat și hotărâți!
SALVAȚI ROȘIA MONTANĂ!



La polul opus… un graunte de speranta

sursa: RevistaMurmur.info

Te-ai gandit vreodata la tine cu adevarat?… Ai cautat vreodata intelesuri mai mult decat subintelese din fiinta ta? Cum reusesti sa ajungi acolo unde-ti e harazit fara sa te umpli de naprasnicul vifor al societatii post-comuniste, capitaliste, atunci cand sti si vezi pe unde o iau cararile tale? Vezi, observi si investighezi fiecare detaliu ce compune lumea in care te afli, cauti raspunsuri la care replicile stau in suspans sau pur si simplu nu vor sa coboare din acel haos filozofic ce s-a format deasupra viziunii tale sedimentate asupra existentei. Este greu, din ce in ce mai greu iar singura ta salvare pare a fi, pentru moment, raftul cu carti pe care atent le-ai selectionat pentru a-ti forma gandirea, cea care te va purta prin tot acest haos social al vietii si poate sfaturile date de vreun slujitor al intelectualismului grobian scos parca fortat din bagajul cultural al unei perioade neinsemnate. Nu, nu este o lamentare, nici o patrundere fortat filozofica a dilemei constiintei sau a nelinistilor sufletesti, este pur si simplu o incurajare, un indemn la solidaritate si credinta, cea adevarata, menita a te sustine pe un drum sigur, din care nu te vei intoarce automat la primul obstacol intalnit. Vad, esti nehotarat… o iei ba in stanga, ba in dreapta si nu te poti decide. Te vezi scufundat in personalitatea ta formata de perioada tulbure a copilariei, adolescentei si ti-e frica sa nu te schimbi cu 180 de grade fata de ce erai. Nu, nu accept resemnari… nu vor face decat sa te duca la amanari si intreruperi ce vor schimba radical progresul tau. Il vor intoarce la faza incipienta sau chiar te vor da peste cap. Din fiecare parte primesti lovituri, esti inconjurat de atata informatie incat simti ca nu mai faci fata si te inchizi in propria carapace pana cand furtuna se mai linisteste. Iti dau un sfat: aduna-te! … Este singurul mod in care pot face ceva pentru nelinistea ta si felul meu de a-ti fi alaturi. Incepe prin a face progrese marunte si durabile, observa-ti mersul si consolideaza-ti-l prin credinta, roaga-te de fiecare data cand cedezi sau simti ca dai inapoi… indura greutatea si ai speranta, gandeste-te la cat de mult bine poti face atat tie cat si celor din jur si nu astepta recunoastere imediata, fiecare are la randul sau un drum greu. Vezi si partea plina a paharului si scoate orice fel de indoiala din mintea ta (adu-ti amite ca cine se indoieste de Dumnezeu nu respecta Crezul, nu respecta poruncile Lui si deci nu crede cu adevarat). Foloseste credinta ca pe o arma sigura si mergi inainte fara nici un fel de teama, din greselile pe care le vei face vei invata, iar Domnul este bun si nu te va lasa sa gresesti amarnic! Dupa fiecare progres du-te si roaga-te Lui, si cere-I mai mult, du-te la slujbe si tine canoanele bisericesti! Impaca-te cu lumea si deschide-te cu sufletul celor din familia ta! Vei observa ca mersul lucrurilor se va schimba radical iar tu vei fi alt om! Este greu, stiu, este atat de greu incat simti ca nu poti razbate, dar asta o spui acum, nu o vei mai spune si la jumatatea drumului, pentru ca te vei obeserva, vei vedea ca esti altcineva iar valorile tale vor fi altele! Te vezi cum erai si cum esti acum, sunt doua persoane diferite, dar negura in care te aflai, in care nu credeai si te amarai a fost luminata de ceva, o licarire ce te-a scos treptat si te-a adus aici, la viata, unde respiri un aer curat si zidurile cetatii tale sunt de neclintit… La polul opus… un graunte de speranta!


P.S.: Am scris aceste randuri in speranta ca vor ajunge la cei care percep mesajul lor, in care se ragesesc si din care vor putea lua ceva. Nu fac decat sa impartasesc niste randuri unor oameni care poate au nevoie de ele, dintre acestia, si eu fac parte!


sursa: RevistaMurmur.info

despre ASCOR

Parintele Ieromonah Nicodim Petre : Toţi care ajung în ASCOR intră în Biserică, dacă înainte nu au fost

Cum aţi ajuns la ASCOR?

Am ajuns la Ascor cum ajungeau şi ajung şi astăzi ascorenii, printr-un student care participa la acţiunile Ascor. Eu m-am hotărît să văd ce este cu această asociaţie în urma unei conversaţii cu un student de la matematică. S-a iscat o discuţie despre importanţa practicării unui sport, ca tânăr. Aveam opinii diferite. Eu eram pentru sport, el nu. La sfârşitul discuţiei m-a invitat să întâlnesc, dacă vreau, un grup de studenţi care gândesc cum gândeşte şi el. Locuiam în Târguşor la căminul studenţesc C4. Joia ce a urmat am mers împreună la ASCOR. Era pe la sfârşitul lunii noiembrie în 1991. Sediul asociaţiei era atunci în clădirea Primăriei. Erau cam 20-25 de membri. Foarte serioşi. Fetele erau îmbrăcate cuviincios, băieţii la fel. Vorbeau atent dar şi firesc în acelaşi timp, fără preţiozităţi. În acea seară a fost invitat părintele profesor Ioan Vicovan care a tâlcuit pericopa evanghelică din duminica precedentă. Am fost marcat de acea întâlnire. Eram în căutare, voiam să înţeleg mai multe despre viaţă, să văd ce are prioritate şi să mă angajez în această direcţie. Toată săptămâna ce a urmat m-am gândit la ce s-a discutat acolo.

Care este părerea sfinţiei voastre despre Ascor?

Ascor-ul a contribuit la formarea a multe generaţii de studenţi. A fost cadrul în care s-au oferit răspunsuri la problemele de viaţă a mii de tineri. A fost totodată o alternativă la posibilităţile de a petrece timpul pe care le oferea Iaşul celor veniţi la studii.
Acum lucrurile s-au mai schimbat. Datorită economiei de piaţă şi a dezvoltării informaticii s-au produs unele mutaţii la nivel de gândire. Cu toate acestea sunt mulţi tineri pătrunşi de "neliniştea cea bună", care caută, care nu se pot mulţumi doar cu ceea ce oferă o societate secularizată. Au nevoie de mai mult, au nevoie de o viaţă spirituală intensă. Tinerii sinceri caută adevărul, caută repere sigure, nu vor să-şi rateze viaţa. Sunt mulţi în Biserică şi sunt mulţi prezenţi şi la acţiunile Ascor. Am auzit că unele filiale Ascor s-au desfiinţat iar altele sunt foarte firav prezente în Centrele Universitare din oraşele lor. Totuşi, unele filiale merg încă destul de bine continuând să facă misiune, fiind o pată de culoare spirituală în societate.
Aceşti tineri activând un an, doi, trei sau patru pe perioada facultăţii, după ce se vor despărţi de Ascor nu se vor despărţi de Biserică. Acesta este un cîştig pentru viaţa noastră şi penttru societatea românească în ansamblu. La Ascor vor învăţa să cînte la strană, vor dobândi noţiuni de credinţă destul de bune şi cînd se vor duce acasă şi se vor casători vor şti că trebuie să se spovedească, ei şi copii lor, când şi cum să postească, cum să se roage, cum să depăşească un necaz.
Nu pot face abstracţie de tot ceea ce au învăţat. Îi va mustra conştiinţa, vor şti, şi când ştie, omul nu poate să se mai comporte ca şi cum n-ar şti. Conştiinţa permanent îl va sesiza, becuşorul se va aprinde şi îi va atrage atenţia că greşeşte, atunci când va fi cazul. Spuneam câteodată că Ascorul este ca o lentilă. Toţi cei care vin aici sunt "refractaţi" spre Biserică. Este o atmosferă tinerească aici şi tinerii vin atraşi de alţi tineri. Este o asociaţie creştin ortodoxă, care este în Biserică şi fiind în Biserică, toţi care ajung în Ascor intră în Biserică, dacă înainte nu au fost. Aşa că Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi are în primul rând un rol misionar. Pe lângă asta, aşa cum am mai spus, oferă spaţiul şi contextul necesar ca studenţii să-şi petreacă anii de învăţătură frumos.
Patru ani cât stau, unde să mă duc? Ce sa fac? Mă duc la discoteca, la club, optez pentru şah sau să învăţ arte marţiale? Acestea sunt încă preocupări decente, dar sunt şi celelalte , vinovate.
Nu, dacă am spaţiul acesta aşa de frumos, vin aici, mă întâlnesc cu ceilalţi tineri care sun aici. Învăţăm unii de la alţii lucruri de folos, ne îmbogăţim sufleteşte, pentru că, fiind studenţi de la toate facultăţile este un mozaic cultural în Ascor, nu sunt numai studenţi la teologie. Sunt de la toate facultăţile şi fiecare vine cu o anumită încărcătură, cu o bucurie, cu o anumită înţelegere a lucrurilor, înţelegere care îi va îmbogăţi şi pe alţii, îi va ajuta să înţeleagă viaţa, sensul vieţii, scopul nostru, să înţeleagă lucrurile în complexitatea lor.
Tinerii câteodată au stări de depresie, de nemulţumire sau nu au bani dar fiind împreună se ajută să depăşească micile crize pe care orice tânăr le are, nu numai din punct de vedere sentimental dar şi în ceea ce priveşte relaţia cu familia sau situaţia lui financiară. Este ajutat să depăşească perioadele proaste dar şi ispitele. Unii au slăbiciuni, pentru fumat sau pentru băutură sau sunt atraşi de patimile trupeşti. Fiind într-un cerc de prieteni care propun un anumit standard de viaţă, duhovnicească, ei se vor asorta la grupul acesta de prieteni şi mulţi vor renunţa la vicii.

Ce acţiuni s-au organizat în perioada cât Sfinţia Voastră a-ţi fost vicepreşedinte la Ascor Iaşi?

La început nu erau foarte multe acţiuni. Poate două sau trei acţiuni pe săptămână. Se făceau repetiţii la cor, pentru colinde , se mergea duminica la biserică, iar joia la ora 18:00 era această întâlnire în care se medita plecând de la pericopa evanghelică de duminică. Au fost perioade când distribuiam familiilor necăjite ajutoare primite de către Mitropolie. În 1992 s-a adăugat activitatea de la casa de copii din Bucium, apoi s-au adăugat activităţi an de an. Pelerinaje, cursuri de formare, conferinţele din Postul Sfintelor Paşti şi al Crăciunului, activităţile de la Casele de copii şi de bătrâni şi altele multe.

Ce sfaturi le-aţi da tinerilor de azi?

Să aibă energia tinereţii dar în acelaşi timp - înţelepciunea unui om vîrstnic, să fie prudenţi, răbdători cu ceilalţi din jurul lor care sunt mai neputincioşi; să fie sfătoşi, căci chiar dacă tânărul nu are bani, poate totuşi ajuta cu un cuvânt bun. În loc să ironizeze pe cineva care are anumite neputinţe, poate să depună un efort pentru al înţelege şi a-l ajuta. Să citească Sfânta Scriptură, în special Noul Testament, să-şi facă un minim program duhovnicesc în care să intre rugăciunea de dimineaţă şi cea de seară. Spunem de multe ori că suntem credincioşi, dar nu ne facem nici măcar rugăciunea de dimineaţă şi seară. Oamenii dimineaţa i-au micul dejun pentru trup ca să trăiască trupul, să muncească. Rugăciunile de dimineaţă reprezintă micul dejun pentru suflet, căci dacă nu - sufletul se sufocă, moare. La fel seara, cina pentru suflet sunt rugăciunile de seară. Trebuie făcute să nu se sufoce sufletul, căci întristarea, depresia, descurajarea vin de la lipsa de rugăciune, iar rugăciunea este, spun Sfinţii Părinţi, respiraţia sufletului. Sf. Marcu Ascetul ne spune că este " Izvorul tuturor bunătăţilor".Să luăm aminte.
Rugăciunea nu trebuie înţeleasă ca un canon sau ca pe o povară. Rugăciunea este izvorul tuturor bunătăţilor, este izvor de bucurie, este uşurare, este luminare, este înţelepţire. Este o mare şansă că suntem ortodocşi şi avem această cale de a ne deschide spre nesfârşitul lui Dumnezeu, avem rugăciunea. Trebuie să o vedem ca pe o mare bucurie, ca prilej de a ne îmbogăţi sufleteşte, de a ne înviora, de a acumula har. După ce ne rugăm putem să dăm şi la alţii putere, bucurie, curaj şi nădejde. Dacă nu, suntem o povară pentru ceilalţi. Omul de rugăciune este factor de echilibru pentru cei din jurul lui.
Să ne ajute Dumnezeu să fim bucurie şi binecuvântare pentru aproapele. Nu poţi însă să faci asta fără rugăciune şi bineînţeles fără sinceritate în spovedanie, că nu coboară harul peste tine.
Noi suntem copii Lui, dar în acelaşi timp avem şi libertatea de a-L prefera sau a-L refuza. Şi când îl preferăm, chiar stângaci fiind în rugăciune sau în modul de a ne exprima credinţa, El tot ne iubeşte mult, şi ne apreciază că Îl căutăm. Chiar dacă nu căutăm foarte priceput, încercăm să ne apropiem de El, aşa cu imperfecţiuni, dar Îl căutăm şi El vine în întîmpinarea noastră.

Interviu realizat cu secretarul mitropolitan (Mitropolia Moldovei si Bucovinei) Parintele Ieromonah Nicodim Petre, ex-vicepresedinte ASCOR Iasi.

sursa: ASCOR.md

In memoriam IPS Bartolomeu − de ce mor oamenii?



sursa: CorinaNegreanu.Blogspot.Com

Printre temele dezbătute de Înaltul Ierarh, moartea este cea asupra căreia a insistat de nenumărate ori. Ce se întâmplă dincolo de mormânt şi de ce mor oamenii?

Astăzi, 3 februarie, IPS Bartolomeu Anania este petrecut pe ultimul său drum de către ierarhii Sfântului Sinod, monahi, preoţi, diaconi, mulţime de credincioşi şi reprezentanţi ai celorlalte culte religioase.

Mitropolitul Bartolomeu a fost cunoscut ca fiind un om „greu” de carte, unul dintre cei mai apreciaţi oratori ai Bisericii Ortodoxe. Mulţi dintre credincioşii ortodocşi s-au apropiat de el, mai întâi, prin predică şi apoi l-au cunoscut pe omul şi scriitorul Valeriu Anania şi Părintele duhovnicesc Bartolomeu.

Moartea este singura certitudine

În ciuda certitudinii morţii, ea rămâne totuşi nedeterminată: nu putem şti nici când şi nici cum vom muri!

În general, se spune că moartea este un fenomen ce li se întâmplă numai celorlalţi. Ştiu că voi muri, dar nu cred acest lucru. Şi totuşi...

Cu toate că, în linii mari, despre moarte se poate afirma că s-a spus aproape tot esenţialul, că nimic nu ne poate surprinde, totuşi, majoritatea oamenilor trăiesc ca şi cum n-ar şti nimic despre ea.

Moartea este o evidenţă, de fapt, naturală şi familiară. Şi, totuşi, de fiecare dată când întâlnim această evidenţă, ea ne pare la fel de şocantă!

Nu vă temeţi de moarte!

Aşa cum arată Sf. Vasile cel Mare, cea mai înaltă înţelepciune a creştinului este să cugete de-a pururea la ceasul morţii. „Să murim şi să înviem în fiecare zi”, spune şi un părinte duhovnicesc contemporan.

Moartea, de fapt, este cea care ne învaţă cum să ne trăim viaţa. Să trăim clipa de acum ca şi cînd ar fi ultima. Ea ne arată cum să murim, dar mai ales cum să înţelegem lucrurile acestei lumi. Iată de ce gândul la moarte şi la Judecata de Apoi ar trebui să-l însoţească pe creştin în fiecare zi.

„Moartea nu este un fenomen, ci o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Noi, creştinii ortodocşi, cunoaştem că sufletul omului nu moare, ci se transformă dintr-un mod de existenţă în altul, ştiut numai de Dumnezeu. Moartea este relativă, e o punte de trecere dintr-o stare în alta. Noi credem în învierea morţilor şi în propria noastră înviere”, ne precizează Părintele Bartolomeu.

Omul moare singur

Omul abordează moartea în stare de improvizaţie sau de nepregătire. Omul vine pe lume singur şi pleacă din această lume tot singur.

Vai! Înfăptuim solitar pasul pe care nimeni nu-l face în locul nostru, dar pe care fiecare îl va face când îi va veni ceasul.

„Cât de bine şi cât de simplu”, avea să murmure Ivan Ilici înainte de a-şi da sufletul.

A muri nu face zgomot. „Nu am auzit nimic”. După ce omul îşi dă ultima suflare, se dovedeşte, înainte de toate, mizerabila noastră neputinţă: supravieţuitorii nu ştiu ce să facă, nici cu ce să se ocupe, dar nu, nu se va spune că totul s-a sfârşit...

Ce se petrece însă dincolo de mormânt?

Indiferenţii faţă de fenomenul religios şi ateii, desacralizând moartea, se vor repezi să spună că totul se termină aici. Însă lucrurile stau cu totul diferit.

De altfel, noi, creştinii credem în Învierea Domnului Iisus Hristos, în învierea morţilor şi în propria înviere. În clipa morţii, dacă sufletul credinciosului îşi va afla mântuirea, el se va muta din viaţă în adevărata Viaţă.

Cea mai bună încredinţare, în această privinţă, ne-o dă cel mai mare ostenitor şi mărturisitor al Învierii − Apostolul Pavel.

„Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră”.

Noi, oamenii murim, dar spectacolul lumii continuă. Istoria trece mai departe, cu noi sau fără noi... Trist este faptul că odată cu plecarea la Ceruri a mitropolitului Bartolomeu, credincioşii au sărăcit şi spiritual.

Aşadar, de ce mor oamenii?

Pentru că numai aşa pot deveni nemuritori.

Inregistrarea audio aici: http://www.youtube.com/watch?v=M1XVKinw26E

sursa: CorinaNegreanu.Blogspot.Com